Dupa tragedia de pe Heysel, din mai 1985, cand 42 de suporteri veniti să-si sustina echipa favorita si-au gasit moartea, iar alti 400 au fost raniti, violenta din sport a devenit un subiect de presa pe cat de banal pe atat de tulburator.
Banal pentru că se intampla aproape zilnic, tulburator fiindca arunca o lumina dintre cele mai crude asupra naturii umane. Recent evenimentele de la meciul meciul dintre Al Masri şi Al Ahly Cairo, din cupa Egiptului, incheiata tragic cu 74 de suporteri ucisi în revoltele ce au izbucnit la finalul jocului disputat în orasul Port Said au aratat lumii intregi cat de periculos este sa fi suporter al unei echipe de fotbal.
De-a lungul timpului nici sportul romanesc nu a dus lipsa de manifestari de violenta, dar ele au fost comparate cu epidemiile de ciuma, mai rare şi mai timide. Explicatia cea mai simpla ar fi că romanul nu prea sare des calul si, in general, stie sa se opreasca la timp.
S-a mai devastat un vagon de tren sau o benzinarie, cate un autocar a mai plecat de la stadion cu geamurile sparte, insa toate aceste intamplari regretabile n-au avut nici amploarea, nici urmarile din alte tari, unde balonul rotund a provocat si provoaca in continuare drame si, de ce nu, adevarate razboaie de strada. Pe cat de pătimasi suporterii noştri cei mai turbulenti, n-au fost decat ucenici neindemanatici pe langa membrii bandelor de huligani organizate şi dezlantuite care au indoliat fotbalul englez, olandez, italian si mai nou egiptean, punand in dificultate traditiile şi autoritătile.
Cu ceva ani in urma am asistat (cu inima stransa) la un meci de cosmar dintre Universitatea Craiova si Sportul Studentesc, cind strazile din jurul stadionului ,,Ion Oblemenco’’ s-au transformat in teatru de operatiuni. Am vazut şi simtit lacrimogene dar si furtune de apa aduse tocmai spre ai potoli pe temperamentalii olteni. S-au devastat masini, au fost sparte magazine, iar pietrele parca curgeau din cer. Intr-un cuvant, nebunia se asezase pe strazile Craiovei. Au urmat apoi alte violente la Poli – UTA, Farul – Dinamo, U Cluj-CFR Cluj, Steaua-Dinamo, dar totul părea că se va linisti. Inca o data s-a dovedit că m-am inselat.
Ceea ce am văzut de curand la meciul dintre Petrolul si Steaua disputat in noua arena a Ploiestiului a intrecut orice fel de închipuire. Nu banuiam ca poti fi pus la zid de o gasca de mardeiasi de cartier, pentru care singurul tel în viata este dorinta de a face rau. Si au reusit sa faca. Au distrus sperantele si bucuria unei echipe si a unor spectatori de a avea o ,,casa noua’’, si nu in ultimul rand au dus pana la derizoriu spectacolul sportiv. Totdeauna, fără scuze, violenta are, si cand e vorba de sport, o explicatie nu neaparat sociala. Daca n-o sesizăm la timp, vom umbla mereu la efecte si niciodata la cauze. Iar mai devreme s-au mai tarziu, focul se va aprinde iar.
Părerea mea
In Spania cel mai ieftin tricou cu Real Madrid costa in jur de zece dolari. Se vand mii de tricouri pe luna. In supermarket-uri sunt sute de metri pătrati, dedicati sportului. Se rulează milioane de dolari pe zi. Zeci de mii de oameni sunt implicati si traiesc din sport. In Madrid, stadionul Santiago Bernabeu e asezat la loc de cinste în mijlocul orasului, asa cum ai pune un mastodont din beton ce poate primi o suta de mii de oameni pe săptămana in mijlocul Lipscaniului. Din afara zici că este un zgarie nori care se incadreaza perfect în peisaj, inconjurat de cladiri înalte si centre comerciale luxoase. Fotbalul înseamnă în Spania religie, afaceri şi prosperitate.
Oamenii citesc cu nesat publicatiile sportive, As sau Marca si isi cumpara bilete la meci, discuta si se bucura de viata. Toate acestea le poti intalni la Madrid si nu trebuie sa fi socat de diferenta de nivel de trai dintre Spania şi Romania, diferenta importanta, dar care prin rabdare, creier şi bani se poate reduce, ci vei fi impresionat de bucuria de a trai a celor de acolo. Sportul este un mod de a comunica, un mod de a te simti bine şi a fi fericit. Dimineata devreme, pe bulevardele orasului vezi oameni, facand jogging. Strazile sunt strabatute în viteza de ciclisti multicolori, care zboara spre autostrada ca să pedaleze zeci de kilometri, iar aproape la orice colt de strada se incinge o miuta. Viata înseamnă miscare, iar succesul se bazeaza pe energie.
O astfel de filozofie de viata nu are nici un fel de sprijin în Romania. La noi, oamenii, dupa o zi stresanta la slujba, se ascund în case, în week-end mananca, iar copiii nu fac sport pentru că nu au unde sau nu-i lasa parintii, ca trebuie să invete. Un astfel de comportament ne va aduce, pe langa falimentul economic, un faliment psihic, iar reforma despre care se tot vorbeste incepe din dormitoarele noastre, din felul cum traim, din felul cum stim să iubim viata.
